Revoluția agricolă scoțiană și deversările din zonele lowland și Highlands

O "Revoluție Agricolă" este o perioadă de creștere a productivității agricole, caracterizată prin tehnologii avansate de producție și prin creșterea productivității, cum ar fi cele observate în secolele XVIII și XIX în Europa. Noile tehnici agricole și tehnicile mai bune de reproducere au condus la creșterea producției de alimente, ceea ce a dus la o creștere a populației și a sănătății generale. Prima revoluție agricolă, cunoscută sub numele de Revoluția neolitică, a avut loc între 10.000 și 2.000 î.Hr. și a transformat societatea umană de la vânătoare și adunare la agricultură. Revoluția din secolul al XVIII-lea a cunoscut numeroase revoluții agricole, în special în Europa. O astfel de revoluție agricolă a fost revoluția agricolă scoțiană.

Privire de ansamblu asupra revoluției agricole scoțiene

Unul dintre domeniile în care a existat un zel de îmbunătățire în Scoția în secolul al XVII-lea a fost în domeniul agriculturii. Nevoia de a face agricultura mai profitabilă și o susținere pentru comunitățile locale a necesitat o trecere de la un sistem tradițional la un sistem îmbunătățit. Revoluția agricolă scoțiană a reprezentat o serie de îmbunătățiri în activitățile agricole care au început la sfârșitul anilor 1600 și au continuat în anii 1800. Revoluția a început odată cu îmbunătățirea terenurilor agricole din regiunea Lowland și transformarea agriculturii scoțiene de la agricultura tradițională într-una dintre cele mai moderne și productive agriculturi din Europa. Sistemele tradiționale au existat de sute de ani, iar terenurile au fost prelucrate de cotații pentru agricultura de subzistență. Culturile au fost cultivate în sistemele ring-ring care au fost împărțite între comunitățile din jurul așezării fermei. Termenul "revoluția agricolă scoțiană" a fost folosit în secolul al XX-lea pentru a se referi la perioada de schimbare dramatică a agriculturii care a avut loc în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.

Istoria revoluției agricole scoțiene

Înainte de declanșarea revoluției agricole din Scoția, comerțul a fost redus între diferitele zone din țară datorită dificultăților de deplasare generate de terenul scoțian și infrastructurii de transport slab și a lipsei tehnologiilor moderne de transport. Cea mai mare parte a agriculturii a fost făcută pe terenul de câmpie, unde doar o mână de familii au cultivat o zonă potrivită pentru mai mult de trei echipe de pluguri. Aratura a fost făcută anterior cu pluguri de lemn trase de boi. În 1695, au fost adoptate trei acte parlamentare care să permită consolidarea rutelor și divizării terenurilor comune. O societate care a promovat îmbunătățirea agriculturii a fost înființată în 1723 pentru a conduce creșterea și dezvoltarea agriculturii. Îmbunătățirea a continuat în secolul al XIX-lea cu introducerea mașinii de recoltat, a sistemului de drenare a solului și a altor îmbunătățiri agricole pe scară largă.

Impactul societății

Debutul revoluției agricole scoțiene a adus schimbări semnificative în gestionarea terenurilor. Proprietarii au închiriat terenul lor agricultorilor singuri-chiriași, care au putut plăti chiria în numerar. Au fost puse în producție suprafețe mai mari prin drenarea de mlaștini. Terenul a devenit mai profitabil. A fost introdusă producția de semințe și rotația culturilor. Introducerea anumitor culturi cum ar fi cartofii a îmbunătățit dieta țărănimii scoțiene. De asemenea, a existat o specializare sporită în domenii precum Lothian devenind un important centru de cereale, în timp ce zona Ayrshire sa axat mai mult pe creșterea animalelor.

Consecințe negative

Revoluția agricolă scoțiană a condus la zonele Lowland and Highland Clearances, care au văzut mii de fermieri și chiriași detașați de la fermele pe care le ocupaseră de mai multe generații. Doar o mână de familii puternice, cum ar fi Dukes, au ajuns în cea mai bună parte și au controlat majoritatea activităților economice din zonă. De asemenea, clearance-ul de teren a condus la deplasarea forțată a persoanelor pentru creșterea ovinelor. Unii dintre agricultori au emigrat în Glasgow, Canada și în nordul Angliei pentru a căuta oportunități de a-și păstra și de a-și gospodări propriul teren. Cei care au rămas pe Highland s-au limitat la mici ferme închiriate fără o anumită funcție de a ridica culturi și animale.