Dezvoltarea dreptului internațional al drepturilor omului

Ce este Dreptul omului?

Un drept uman este o pretenție morală prevăzută de lege care impune o anumită datorie statului. Aceste drepturi includ: protecția, respectul, împlinirea și promovarea acestor drepturi de către state. Drepturile omului pot fi la nivel național, regional sau internațional. Drepturile omului la nivel internațional sunt perfuzarea legilor drepturilor omului la nivel internațional.

Drepturile omului pot fi clasificate în trei generații. Prima generație se numește drepturi albastre, care sunt drepturi ale persoanelor împotriva statului, cum ar fi drepturile civile și politice. A doua generație se numește drepturi roșii care promovează egalitatea între cetățeni. Exemple de drepturi roșii includ drepturile economice și sociale. A treia generație de drepturi sunt numite drepturi verzi care reprezintă drepturi de grup, cum ar fi dreptul la dezvoltare și dreptul la un mediu curat.

Drepturile omului în epoca modernă

Drepturile omului la nivel internațional sunt un concept al secolului XXI. Anterior, dreptul internațional nu era acordat drepturilor individuale, deoarece dreptul internațional era văzut ca o lege care se ocupa doar de state. Cu toate acestea, au fost luate în considerare drepturile care se referă la piraterie și sclavie.

Înființarea Ligii Națiunilor în 1919 a constituit un punct de cotitură important pentru drepturile omului. A fost formată după primul război mondial pentru a promova pacea. Unele dintre articolele notabile care au prevăzut drepturile omului sunt articolul 22 privind libertatea conștiinței și articolul 23 privind egalitatea de tratament. Cu toate acestea, a rămas o instituție centrată pe Europa și a fost dizolvată în 1946.

După cel de-al doilea război mondial, a fost nevoie de adoptarea unui sistem internațional pentru promovarea păcii și a drepturilor omului. Carta ONU a fost promulgată în 1945. A devenit prima bază juridică pentru drepturile omului la nivel internațional cu dispoziții pertinente, cum ar fi articolul 1 alineatul (3) privind promovarea drepturilor omului, articolul 13 privind recunoașterea drepturilor omului și articolele 55, 56, 62 și 68, printre altele.

Carta a fost considerată mai degrabă o limbă politică decât una juridică. Acest lucru a impus necesitatea includerii unui proiect de lege. Acest lucru a fost realizat prin înființarea Comisiei ONU pentru Drepturile Omului. Această Comisie a optat pentru elaborarea proiectului de lege sub forma unei declarații, care ar putea exercita atât influența morală, cât și cea politică asupra statelor.

Declarația Universală a Drepturilor Omului

În 1948, sa născut Declarația Universală a Drepturilor Omului (UDHR). Nu a fost intenționat ca un document obligatoriu din punct de vedere juridic, ci a fost intenționat a fi "un standard comun de realizare pentru toate popoarele națiunilor". Are 30 de articole care acoperă drepturi precum libertatea, securitatea, egalitatea și multe altele.

În 1952, sa luat decizia de a se baza pe Declarație prin împărțirea dispozițiilor sale în două: drepturile civile și politice și drepturile economice și culturale. Aceasta a reprezentat adoptarea Pactului internațional privind drepturile civile și politice (ICCPR) și a Pactului internațional privind drepturile economice, sociale și culturale (ICESCR). Ambele Convenții au intrat în vigoare în 1976.

UDHR, ICCPR și ICESCR sunt acum ceea ce constituie legătura internațională a drepturilor și din acestea, au fost adoptate nenumărate tratate care abordează încălcări specifice. Unele tratate specifice includ CEDAW, CAT și CRC printre altele.

În ciuda faptului că UDHR nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, și-a păstrat semnificația și forța simbolică până în prezent.